Arta de a nu scrie un blog

Uitandu-ma pe comentariile de la postarea precedenta am constatat ca cinci cititori s-au declarat fani, ceea ce m-a facut sa ma simt obligat sa continui (faptul ca unii din ei au facut-o doar din politete e problema lor si n-au decat sa suporte consecintele). Oricum, cat de greu e sa scrii pentru blog ?
Asa ca mi-am luat o coala de hartie, pixul, mi-am aranjat pernele, m-am intins pe pat si …
Intinsul pe pat are pentru mine efecte contradictorii: daca e noapte si vreau sa dorm atunci imi provoaca insomnie, insa desfasurarea oricarei activitati intelectuale reprezinta somniferul suprem, la fel ca si cursurile din facultate.
Apropos de cursuri: tin minte cum in prima sesiune din anul I, dupa ce chiulisem tot semestrul, mi-am propus sa devin student model. Nu stiam prea bine ce inseamna asta, dar banuiam ca are legatura cu mersul la sala de lectura. Problema cu sala era ca avea doar vreo 100 locuri iar in campus erau mii de studenti, asa ca singura sansa sa ocup vreun loc era sa ma trezesc pe la ora 7 dimineata (ceea ce reprezenta o schimbare radicala a stilului obisnuit de viata, cu nopti mai mult sau mai putin albe si cu trezit dupa pranz; dar schimbarea in student model cere sacrificii).
De la cei mai experimentati am aflat ca o cafea de dimineata e obligatorie pentru a putea rezista salii de lectura, insa nici eu nici colegii de camera nu stiam exact reteta, asa ca logica noastra a fost: daca cu doua linguri e tare, hai sa punem patru, sa fim siguri.
Plin de emotie, inarmat cu cursurile sub brat si cu cafeaua in vene, m-am indreptat catre lacasul metamorfozarii mele in noul student, studentul model. Prima impresie a fost ca aceleasi aspiratii ca si mine le nutreau multi altii, majoritatea locurilor in sala fiind deja ocupate, nu de oameni ci doar de cursuri, plasate strategic aproape peste tot, cu greu reusind sa gasesc un loc necontaminat (proprietarii au ajuns si ei pe la ora 12, cu un look proaspat, in contradictie flagranta cu fata de lovit de tren ce o afisam eu)
Si in acea prima zi de calvar am avut si prima revelatie: 4 pagini de curs pot invinge 4 ligurite de cafea. Cred ca am rezistat la vreo 15-20 minute de lectura pana ce somnolenta a pus stapanire pe mine si, dupa inca vreo 2-3 tentative, am renuntat la idea cu studentul model: pe cine incercam eu sa mint? (insa nu ma intrebati de notele din acea sesiune pentru ca unii din noii colegi de munca au o parere buna despre mine si nu vreau sa si-o schimbe)
Dar...de unde am pornit? Aaaaaa...de la blog... Prea tarziu. Prefer sa profit de somnolenta ce m-a cuprins scriind decat sa beneficiez mai tarziu de insomnia intinsului pe pat cu scopul nobil de a dormi.

Noapte buna…